Sorin Danciu: „Au fost şapte ani grei pentru Mădălina”

Este explicaţia pe care o are Sorin Danciu, unul din confidenţii Mădălinei Manole. Sunt anii distanţă dintre momentul divorţului de Şerban Georgescu şi cel al sinuciderii.

Acum şase ani, a apărut “Mă cheamă Mădălina”, cartea despre viaţa ei de până la divorţ. Atunci a fost prima dată când Mădălina a întors spatele aparenţelor fericirii. A doua oară a fost pe 14 iulie. Medicina are explicaţii, logica, nu. Am povestit cu cel care i-a scris cartea despre anii în care ea a devenit celebră şi despre cei în care a început declinul. Ea nu şi-i asuma decât pe primii. În rest, vorbea doar despre viitor.

OK! Care e cel mai important  lucru pe care vi l-a spus Mădălina de-a lungul timpului?

Sorin Danciu: Ţinea extraordinar de mult la cariera ei. Să fie la un nivel profesional foarte înalt. Îmi dădea ca exemplu faptul că lucra foarte mult în studio. Îi modifica şi compoziţiile lui Şerban. Pe asta a şi mizat când s-a despărţit de el. Era convinsă că se poate descurca şi fără el.

Înţeleg că aţi stat de vorbă cu ea când ei s-au despărţit.

Ei veneau la mine, la Călăraşi, să se relaxeze. Stăteau la un hotel pe malul Borcei. Ea stătea la hotel şi lui îi plăcea să înoate. La un moment dat, Şerban m-a luat deoparte şi m-a rugat să stau de vorbă cu ea, că a înnebunit. Că vrea să divorţeze.

Pentru ea, motivul divorţului a fost infidelitatea lui.

Mi-a spus. Pe la festivaluri, pe unde mergea, avea acest obicei. De fapt, ea avea imaginea asta despre el. Eu nu comentez, pentru că la festivaluri se pot întâmpla multe. Ideea e însă că el era foarte îndrăgostit de ea şi că ea era o muză pentru el. Însă toate problemele lor, spunea Mădălina, au apărut din cauza mamei lui Şerban. Nicio femeie nu era demnă de băiatul ei. Pe de altă parte, şi el îmi povestea despre părinţii ei. Că i-au băgat în cap mereu că nu trebuia să se căsătorească cu el, că era mai în vârstă decât ea.

Mi s-a părut că ultima lui soţie semăna fizic cu Mădălina.

Da. Şi fizic, şi ca atitudine. Se enervau şi una, şi cealaltă cam la fel.

Curios e că şi ultimul ei soţ semăna cu Şerban Georgescu.

Da. Sunt asemănări fantastice între destinele lor. Şi copilul lui, şi copilul ei aveau, mi se pare, aceeaşi vârstă. Blestemul lor a fost să nu facă un copil împreună, pentru că uite, până la urmă, fiecare a făcut câte un copil, separat. Deci n-aveau nicio problemă.

Ea nu a ajuns la el la înmormântare. Aşa am citit.

Ba da. A fost noaptea la ora două şi jumătate, ca să nu fie presa de faţă. O să reeditez cartea, pentru că ea se termină exact în momentul divorţului. Eu spun că, din 2003 până în 2010, pentru ea au fost şapte ani grei. I-a mers din ce în ce mai prost. Discurile n-au mai avut succes. Noi ne-am şi certat de câteva ori pe tema asta, pentru că eu îi mai ziceam că făcea melodii pentru femeile singure şi triste. Dar ea nu avea nevoie de nişa aceasta, când avea tot publicul.

Îşi asuma insuccesul sau suferea din cauza lui?

Nu şi-l recunoştea. Tot timpul spunea că lucrează la un mare disc. Eu am vorbit şi cu el, şi cu ea să nu întrerupă colaborarea artistică. Ea spunea despre el că e un compozitor depăşit şi că face mai mult ca el. Eu o întrebam ce se face dacă-şi descoperă o altă muză şi ea îmi răspundea că poate sunt şi compozitori care nu i-au oferit melodii, ştiind că Şerban îi compune ei piesele. De aici a început declinul. Toată lumea se întreabă cum de s-a sinucis, când tocmai născuse. Pentru un artist nu e suficient. Ea a încercat şi prin căsătorie, şi prin naşterea unui copil să se împlinească într-un fel.

Aţi vorbit cu ea în momentele ulterioare morţii lui Şerban Georgescu?

N-am mai vorbit. Am vorbit o dată, de Crăciun parcă, dar am văzut că era foarte rece şi n-am mai insistat. Supărarea ei era legată de impresia că eu am mers pe mâna lui Şerban după despărţirea lor.

În final, vă pun o întrebare foarte importantă. Aţi avut senzaţia că ea trecea de la o stare la alta foarte repede?

Da, da, da. Cât timp am fost apropiat de ea, am văzut această alternanţă de stări. În public şi le masca foarte bine.

Vă întrebam asta pentru că există o boală care se numeşte psihoză maniaco-depresivă şi ăsta îi este desfăşurătorul. Cel care o are e obsedat de succes şi de carieră. Trece de la o stare la alta foarte repede şi cu cât avansează în timp, cu atât şansele de a-l împiedica de la sinucidere sunt mai reduse. Poate asta să fi fost.

Da. Îmi aduc aminte că Şerban acuza faptul că ea ar fi avut un comportament destul de dificil.

Foto: Jurnalul de Călăraşi

Radu Buzăianu

20 Iulie, 2010 - 12:00