Şerban Georgescu sau Petru Mircea? Pe cine a iubit Mădălina mai mult?
Care dintre cei doi foşti parteneri ai vedetei i-a marcat acesteia mai mult viaţa: compozitorul care a făcut-o cunoscută în lumea muzicală sau sunetistul care i-a dăruit copilul mult visat?
Cum au ajutat-o în carieră
Şerban Georgescu
Şerban Georgescu a fost cel care „a făcut-o vedetă pe Mădălina Manole”, după cum el însuşi afirma. Născut în 1952, compozitorul şi realizatorul de emisiuni radio s-a afirmat în anii ’80, cu melodiile create pentru Carmen Rădulescu şi Mădălina Manole. A compus piese precum „Un om sentimental” (cu care Mădălina a debutat la Festivalul Mamaia, în 1988),„Fată dragă”, „Te-am văzut, mi-ai plăcut”, care au prins la public şi i-au adus numeroase premii.
Mircea Petru
Fost clăpar al trupei Talisman, absolvent al Conservatorului, Mircea Petru a lucrat la TVR Iaşi şi s-a angajat apoi ca inginer de sunet în Bucureşti, la Media Pro, unde munceşte şi în prezent. A fost sunetistul vedetei la albumele „A fost (va fi) iubire”şi „O9 Mădălina Manole”şi a compus o piesă pentru cel mai recent disc al ei. În ultimul an, devenise managerul neoficial al cântăreţei, ţinând legătura cu colaboratorii acesteia şi sfătuind-o profesional.
Cum au cucerit-o
Şerban Georgescu
În 1988, când l-a cunoscut, Mădălina îl considera un bărbat „sexos”, deştept, trecut prin viaţă (era cu 17 ani mai mare decât cântăreaţa), un om de la care avea multe de învăţat. Cei doi s-au căsătorit şase ani mai târziu, Mădălina fiind „îndrăgostită şi subjugată de calităţile lui fizice”, după cum a afirmat chiar ea. Mai târziu, soţia sa a făcut abstracţie de delăsarea lui, care i-a adus compozitorului câteva kilograme bune în plus.
Mircea Petru
Firea lui caldă, liniştită şi sensibilă a ajutat-o pe artistă să uite de eşecul primei sale căsnicii. De asemenea, aspectul lui fizic, izbitor de asemănător cu cel al lui Şerban, a fost pe placul cântăreţei. La început, cei doi au colaborat profesional, apoi relaţia lor de prietenie s-a transformat într-una amoroasă. Mădălina a făcut primul pas, l-a încurajat pe Petru la primul lor sărut şi l-a cerut ulterior de bărbat, cu toate că a ezitat iniţial, pentru că el este cu câţiva ani mai tânăr decât ea.
Relaţia cu Mădălina
Şerban Georgescu
Căsnicia dintre Georgescu şi Manole le-a adus amândurora împlinire şi a fost benefică carierei lor. Doar ultimii doi ani din cei 15 de mariaj au fost dificili pentru cântăreaţă, care şi-a dorit despărţirea, din cauza infidelităţii lui. Mădălina era considerată „bărbatul în casă” şi, ca atare, a luat atitudine şi a intentat divorţ. La scurt timp după despărţire, compozitorul şi-a refăcut viaţa alături de actriţa de 24 de ani Eniko Marilena Bartas, care i-a dăruit-o pe micuţa Alessia Ana Maria.
Mircea Petru
Mariajul lui Petru cu vedeta a fost complet diferit de cel al Mădălinei cu Şerban. Apropiaţii fostului cuplu susţin că Mircea era un soţ atent şi, din dragoste, îi făcea acesteia toate capriciile, pe când Manole era, în ultimul ei an de viaţă, tot mai irascibilă şi nemulţumită. Cu toate că artista recunoştea public calităţile lui Mircea, se pare că acasă cântăreaţa îşi afişa dezamăgirea, mai ales după naşterea fiului lor, Petru Jr.
Infidelităţi
Şerban Georgescu
Relaţiile sale extraconjugale l-au costat căsnicia cu Mădălina. Ea a declarat presei că l-a surprins de câteva ori pe primul ei partener de viaţă furişându-se în miez de noapte ca să vorbească cu o anumită femeie. Nici el nu a negat acuzaţiile pe care i le aducea fosta soţie: „Nu sunt un sfânt”.
Mircea Petru
După dispariţia Mădălinei, au apărut zvonuri că Mircea a călcat strâmb. Mesajul de adio al cântăreţei, în care spunea că nu se mai suporta fizic, este, în viziunea unora, dovada disperării soţiei care-şi chema acasă bărbatul îndrăgostit de alta. Infidelitatea lui este una dintre posibilele cauze ale sinuciderii cântăreţei.
Reproşuri
Şerban Georgescu
Prima soţie l-a acuzat de adulter, pe când cea de-a doua îl considera excesiv de gelos, pentru că el ajungea s-o încuie pe Erika în casă cu orele. Faimosul compozitor i-a reproşat la rândul său Mădălinei că l-a părăsit când ea nu mai avea succes la public şi că i-a ascuns acestuia că şi-a cumpărat un apartament în timpul căsniciei lor.
Petru Mircea
Relaţia dintre sunetist şi cântăreaţă a fost mult mai discretă decât prima căsnicie a artistei, care s-a terminat în scandal. Cei doi nu s-au învinuit reciproc în văzul lumii, dimpotrivă, amândoi îşi etalau public fericirea. Cu toate astea, apropiaţii Mădălinei spun că ea era din ce în ce mai deprimată. Iar motivul pentru care Manole şi-a pus capăt zilelor poate să aibă de-a face şi cu Mircea.
Despărţire
Şerban Georgescu
Legătura pe care a avut-o cu „Fata cu părul de foc” a fost atât de puternică, încât cea de-a doua soţie a lui a recunoscut că Şerban s-a stins iubind-o pe Mădălina. Adevărata despărţire dintre Georgescu şi Manole s-a petrecut nu la divorţ, ci pe 4 martie 2007, când el a murit în urma unui infarct. Cântăreaţa n-a fost prezentă la înmormântarea lui, preferând să-şi ia adio de la marea iubire a vieţii ei la priveghi.
Mircea Petru
Mircea Petru a fost nevoit să se despartă de jumătatea lui în dimineaţa de 14 iulie, când a găsit-o pe Mădălina prăbuşită pe podeaua din holul casei lor. Sunetistul, răvăşit de suferinţa cauzată de moartea soţiei lui, îşi creşte acum singur băieţelul lor de numai un an.
Foto: Rompres
8909 vizualizăriAlexandra Rotărescu
27 Iulie, 2010 - 11:51
COMENTARII
27 SEP 2010 - 07:05
ANONIM
cine ma poate ajuta cu o adresa de email sau mess a lui petru mirce?. as vrea sa-i spun cateva lucruri. ms
27 IUL 2010 - 23:06
INCOGNITO
Se tot scrie de diferenta de varsta dintre madalina si serban. Este de 15 ani, nu de 17 ani(1952 vs. 1967). Daca s-au casatorit in 1994 si au divortat in 2002 inseamna ca au fost casatoriti doart 8 ani, chiar si cu perioada de "mariage libre" din 1988 pana in 2002 tot nu se ajunge decat la suma de 14. Asa incat pt. autorul articolului as sugera un mai atent "proof reading" inainte de publicare. Publicul e pretentios...
27 IUL 2010 - 19:04
SALIPOPS
Madalina nu mai e...Au curs multe sticlute de cerneala despre cine a fost, cum a fost si ce a fost...Cred ca severitatea mamei, o femeie simpla, lipsita de educatie-isi batea fata ades-ori o trata cu raceala-a avut un efect intarziat-ce-i drept, asupra Magdei...... O mama adevarata este mereu alaturi de copilul ei-nu se eschiveaza, nu gaseste scuze ca sa-si motiveze lipsa de SUFLET...De ce nu l-a crescut ea pe nepot? Asa fac mamele cand sunt bunici-cresc nepoti! Mama lui Mircea Petru crestea nepotelul, desi Ploiestiul e mai aproape decat Botosaniul , de Bucuresti...Mie mi se pare foarte clar- Madalina a vrut sa fie CINEVA pt.mama ei cea care nu a fost niciodata multumita de fata ei...A reusit, Si-a facut o iesire spectaculoasa prin sinuciderea chiar de ziua de nastere...Biata de ea! Mamica ei sa-si ceara iertare de la ea, cate zile va mai trai- Ea e AUTORUL MORAL!
27 IUL 2010 - 15:24
ANONIM
Pe nici unul!
Pt autor!
Serban Georgescu atunci cand a intalnit o pe Madalina avea multe kg in plus oricum.De aceea nu stiu cum Madalina l a gasit sexos,dar asta nu e treaba mea ci doar o clarificare asupra aberatiilor pe care le debitati! Petru Mircea nu este doar sunetist ci si compozitor asa cum reiese din ultimul album :o 9 Madalina".Acesta a terminat consevatorul la Iasi.E drept ca Madalina si a cumparat un apartament in timpul casniciei,dar ce era sa faca daca Serban nu se putea debarasa de jocurile de noroc?
27 IUL 2010 - 14:44
NICOLETA HANTAS
E atat de adevarat ca barbatii nu pot gasi parola inimii unei femei, sunt foarte limitati...toti vor aceleasi lucruri: foloase proprii sau familiale si aici ma refer la familiile lor, sunt sau nulimitati intelectual dar asta nu i face prea diferiti unii de altii, Din pacate acesta este purul adevar - ei nu pot descifra fara acel "cod "ce se ascunde in inimile noastre in ceea ce priveste nevoia de iubire si aici nu ma refer la cea trupeasca ci la cea sufleteasca,nevoia de intelegere, comunicare, care este una dintre cele mai importante nevoi... Si atunci, propun tuturor celor ce se iubesc pe sine sa faca totul pentru a si cuprinde toate spatiile, sa fim superioare sexului care se vrea a fi "dominant", sa nu mai fim niste "neintelese", sa nu ne insinguram pentru ca nu avem de ce, avem copiii sau daca nu parinti, prieteni , care ne iubesc si ne vor in viata lor; nu avem voie sa ne debusolam, sa ne ratacim, haideti sa fim fericite , pozitive si sa " lucram" la asta in fiecare secunda a vietii noastre si cu fiecare fibra care ne compune...Si daca ei vor vrea sa"join our club" is ok, if not...its their choice and let them understand that sex, children or food and their familily is everything to us, becouse they are very wrong.....
27 IUL 2010 - 12:37
ELEVUL GIGEL
Cazul tipic al fetei de la tara(ma rog provincie), ambitioasa, frumoasa, tanara, care a razbit prin lupta ei proprie-80
Cazul tipic al fetei din provincie dotata cu har, cu ambitia de a reusi intr-o societate respingatoare.Desi a rusit 80% prin propriile puteri, a cazut prada unor tipi(cei 2 soti), care au exploatat-o in folosul lor propriu : dornici de foloase , limitati poate si intelectual, profesionisti din bransa ei ,dar care nu au gasit codul de adescifra ce se ascunde in inima Madalinei in ceeace piveste nevoia de iubire, de intelegere si comuniune. A fi un om complet inseamna a cuprinde toatespatiile , nu numai bransa muzicala. Poate aici fata le- fost superioara celor 2, neinteleasa s-a insingurat, s-a debusolat, ratacit...
Publică un comentariu nou
Vezi toate filmele
noul videoclip Holograf
un featuring inedit cu Angela Gheorghiu
Brian May (Queen)
într-un featuring inedit
Sexy Ambrosio
Alessandra Ambrosio, într-un film realizat...
Revelion în jurul lumii
cum a sărbătorit planeta venirea lui 2012
Justin Bieber
Un sărut sub vâsc
Vezi toate articolele
Ce vedete sunt cu adevărat gravide?
8 Februarie, 2012 - 00:10
Unele celebrităţi nu recunosc că sunt însărcinate nici măcar când pocnesc hainele pe abdomenul lor proeminent. Şi-atunci nu ne rămâne decât să ne dăm cu presupusul în privinţa siluetei lor rotunjoare. Iată câteva staruri care pot deveni mămici în următoarele luni. Sau nu. Voi ce ziceţi?
citeste mai departe
677.663 vizualizari
Foto: Exclusiv! Cum arătau divele de altădată în costume de baie
Vă invit să daţi timpul înapoi şi să faceţi o incursiune prin tendinţele estivale de...
430.797 vizualizari
Cum se face că odraslele vedetelor de la Hollywood sunt desăvârşite? Poate pentru că...
379.559 vizualizari
Beverly Hills, 90210 după 20 de ani
În anii ’90, trupa de şoc din serial a declanşat isterie printre adolescenţi. La două...
118 comentarii
Ridicolul de la "Trăsniţii"!!!
Se întâmplă în viaţa fiecăruia să nimerească la un moment dat, la 10 seara, pe Prima TV....
88 comentarii
Urmează etapa în care mulţi tâmpiţi vor înţelege că e mişto să asculţi Amy Winehouse....
76 comentarii
Piţipoancele şi-au găsit Naşul
De la un timp nu mă mai uit la Radu Moraru ca la un moderator. Mă uit la el ca la un caz....




