Mădălina, maniaco-depresivă?

Artista ar fi putut avea această boală. Simptomele seamănă cu stările ei, despre care toată lumea vorbeşte că le-ar fi avut. Am vorbit cu psihologul Nicoleta Văscan despre ce răspunsuri dă ştiinţa în faţa acestei drame. Un asemenea deznodământ dramatic trebuie în final să-şi găsească explicaţiile.

OK! Spune-mi tu ce crezi, apoi spun ce cred eu şi te întreb dacă e adevărat.

Nicoleta Văscan Omul este o identitate care funcţionează între două limite: raţiune şi inimă. În măsura în care cele două se întâlnesc omul e echilibrat. La Mădălina, în plan conştient existau nişte valori impuse de societate, cărora ea trebuia să le vină în întâmpinare. Apoi erau nevoile intime, sufleteşti, personale. În măsura în care ea nu a reuşit să concorde nevoile din exterior cu aşteptările interioare, s-a născut o suferinţa. Tragedia e că nu a vorbit despre suferinţa ei. Aici greşim. Suntem modelaţi în comportamentele noastre de tabuuri. Să nu afle cineva că am o suferinţă pentru că e ruşine. E important când am o durere să o externalizez verbal. Te detensionează.

Există o boală extrem de concretă. Se numeşte psihoza maniaco-depresivă. Care are nişte simptome pe care le întâlneşti la ea şi care are ca destin sinuciderea inexplicabilă din punct de vedere logic.

Putem face supoziţii. Există o dinamică în manifestarea maniaco-depresivului. Poate să aibă trăiri maxime de fericire şi la distanţe mici să cadă într-o stare de nemulţumire. Şi Mel Gibson şi-a recunoscut această suferinţă. Maniacul-depresiv trăieşte stările pozitive şi negative la cote maxime. Când eşti mâhnit dincolo de orice suportabilitate, iei decizii ca cea pe care a o luat-o ea. De aceea e clar că dacă ea ar fi intrat într-un tratament de psihoterapie nu s-ar mai fi ajuns aici.

Foto: Mediapro Music

Radu Buzăianu

20 Iulie, 2010 - 12:19