Gigi Becali… viaţa şi opera

A trecut, în câţiva ani, de la un individ care se exprima prin gestică şi onomatopee la televizor, la cel care are o părere despre filosofie. Că filosof e el, care iubeşte înţelepciunea, nu Pleşu care o practică. Distanţa de la cel care era la cel care este a fost suficient de mare încât, îl citez pe sociologul Alfred Bulai aici, lui Becali să i se pară că ar fi chiar un tip deştept. Problema e că asta e tot mai greu de demonstrat.

Becali a plecat de la ipostaza în care nu înţelegea de ce, dacă are bodyguarzi care ştiu să bată, îşi permit ăştia pe la televizor să-l ia la mişto. Şi acum a ajuns la ipostaza în care nu înţelege de ce e nevoie de oameni pe stadioane. Şi de ce suporteri sunt toţi, nu doar cei emoţionaţi că-l văd pe nea Gigi de la televizor. Când cumperi o echipă de fotbal, cumperi numărul de suporteri pe care-i are. La fel ca atunci când vinzi publicitate. Vinzi numărul mare sau mic de telespectatori pe care îi ai.

Şi ajungi la un moment dat să te saturi de discursurile imbecile ale celor de la televizor, care îl vând pe Becali ca pe un om de succes. O luăm pe rând. Banii i-a câştigat într-o poveste ridicolă. S-a dezvoltat întâmplător o zonă în care el cumpărase terenuri. Niciuna dintre celelalte afaceri în care a investit nu e altfel decât falimentară. Cu o excepţie. Clubul Steaua. Ipostaza lui de investitor în fotbal nu mai are de mult legătură cu realitatea. Dar cine să se apuce să-i spună asta?! Banii pe care i-a obţinut de pe urma clubului i-au echilibrat de câţiva ani pe cei pe care i-a investit. Ce să mai spun despre faptul că nu e complicat să faci un calcul şi să înţelegi că Steaua se poate autofinanţa. Prestaţia lui în politică a fost uşor dramatică. A avut o perioadă în care ai fi putut crede că poate băga un partid în Parlament. N-a durat mult, pentru că el ce construieşte dărâmă când se sprijină ca să se poată ridica. Conjunctural a ajuns europarlamentar şi am convingerea că şi-a atins cu asta nivelul de incompetenţă în politică. Mai mult n-o să fie niciodată.

Oamenii de care s-a înconjurat sunt într-un continuu spectacol al ridicolului.Dacă stai o dată la masa lor, pleci cu senzaţia pe care o trăia într-un banc omul de la ţară uitându-se la o girafă. Pe principiul “aşa ceva nu există!”. Nu există oameni mai dispuşi să dea dreptate întruna cum sunt cei pe care i-a strâns Gigi Becali în jur. Şi, în final, mi-a rămas în minte ce a zis Costi Rogozanu într-o emisiune. Gigi trebuie ţinut să nu-şi omoare echipa. S-a certat cu Piţurcă pentru că el nu vine la un meci de fotbal plăcându-i sportul ăsta. Îi place puterea pe care i-o dă. Îi place să fie celebru. Dacă nu poate fi primul patron antrenor, că mai sunt şi alţii care fac d-astea, în ritmul acesta am convingerea că va fi primul patron de club jucător. Cred că în curând îl vom vedea pe teren. Va fi al doilea preşedinte jucător al ţării.

4880 vizualizări

Radu Buzăianu

9 August, 2010 - 15:15

1 SEP 2010 - 23:03

ANONIM

R....

Marea calitate a unor romani este interesul pt. decesul caprei vecinului!In cazul lui Becali capra= bani!Unii care se considera atat de cizelati@culti sun deranjati de aceasta capra care daca ar muri,acest mediatizat Becali n-ar mai prezenta interes!Chiar considerati atat de naiv acest popor domnilor civilizati@culti@inelectuali ?De fapt chiar sunt intelectuali toti care lovesc in Becali?

11 AUG 2010 - 17:55

COZMA

Becalli..

vesnicul Becalli..ce are domle toata lumea cu el?daca nu ar fi un personaj de acest gen oare de cine am mai rade?

10 AUG 2010 - 18:39

ALIN

penibil

Radule incep să cred că eşti wpnder-boy. Mai nou, te pricepi si la politica, si la fotbal. Ca orice roman sub-mediocru, esti bun la toate. Penibil.

10 AUG 2010 - 21:28

RADU BUZĂIANU

în meseria asta

.......faci interviuri şi întâlneşti şi actori şi cântăreţi şi fotbalişti şi milionari în euro şi politicieni şi prezentatori tv. în general trebuie să-i cunoşti pe toţi. ăsta e showbizul. mai mult de atât, am scris interviuri pt un ziar de sport săptămânal. repet a 1000 oară aici. dacă spui că articolul e penibil trebuie să explici de ce ca să aibă un rost. altfel ai scris degeaba. asta se întâmpla în şcoala primară când arătai cu degetul şi îi ziceai unuia că e prost. îmi place să cred că nu-mi citesc articolele copii de 8 ani.

10 AUG 2010 - 12:52

*...*...*

florica

ca sa fim serioasi fiecare om are norocul lui dar sa fim seriosi si in privinta puterii finanaciare voi credeti ca nu sunt oameni bogati care au mari firma dar care nu vor sa fie "vedete "si sa se laude cu bani lor ca sa spun sincer si parinti mei au bani suntem romani dar stam in anglia si tata acum 4 ani cand sia estimat averea era printri primi din anglia deci sa nu mai vorbim prostii ca daca e sa venim aici in romania ajungem printre primi dar ce sa facem in tara asta de cacat chiar imi este rusine ca am radacini aici bn ca pe acte apar ca fiind o cetateana din anglia............si am rude in tara care au firme mari ca sa spun in bacau am o verisoara care are o brutarie o firma de termopane si niste actiuni la o firma mare din capitala care are o avere mare daca are casa la paris si are si in america un apartament enorm deci sa mai discutam cred ca nu mai avem ce vorbi

10 AUG 2010 - 10:50

FLORIN

articol

Vinovata e mass-media care l-a mediatizat in disperare. Nu exista nici etica, criterii valorice, bun-simt, nimic. Era firesc sa se ajunga unde s-a ajuns. Si lucrurile continua, vad. Becali e in prim plan. Nu conteaza ce face si cine e. Jurnalisti oligofreni. Sint scirbit pina peste cap.

10 AUG 2010 - 11:08

RADU BUZĂIANU

bun

tu dacă ai lucra în presă ai găsi ca fiind neinteresant un personaj care e printre cei mai bogaţi români, e şi europarlamentar şi patronul celui mai mare club din România?? că asta e ţara în care el a ajuns toate acestea e altă discuţie. dar nu-mi explica cum e Becali promovat inexplicabil.

10 AUG 2010 - 09:32

FLORICA CIPRIAN

sa fim seriosi!!

sa faci bani ,in jur de 1.5miliarde$ ,si sa ai la dispozitie,control o zona a capitalei ,nu cred ca este noroc!! ,daca era prost era oier si azi ,Becali vinde numai palatul de la nr.1 si va cumpara ziarul,butoanele sunt la el ,doar le merita .Multi au facultati ,muncesc pe branci si nu sunt in stare sa aibe 1 000 000$ la pensie cash ,unii nu cheltuie toata viata lor pana inchid ochii 1mil$ cu toata familia.Sa fim seriosi ca prost nu e !!! daca era ,era sclav pe plantatie in nu stiu ce fabrica corporatista .Numai sa cumperi butonii de aur de la costumul lui iti ia un an de munca ,un buton costa peste 3000$.Iar la Tv a zis ca nu este cititor de filozofie ca este el insusi filozof ,si la o asa avere ,da este un tip al dracului de istet.

10 AUG 2010 - 11:05

RADU BUZĂIANU

aşa

...cum am scris, e tot mai greu de demonstrat ce-mi spui. steaua e singurul club din România care se poate autofinanţa. uită-te în ce hal l-a adus. şi mai uită-te la partidul lui, care la un moment dat era să intre în parlament. şi mai uită-te şi la celălalte afaceri ale lui şi apoi vino şi explică-mi iar cât e de inteligent.

9 AUG 2010 - 22:58

DIANA

....

nu stiu cat de ridicola a fost povestea prin care a castigat banii. Nu cred ca este intamplator faptul ca a cumparat terenuri intr-o zona ce urma sa devina una din cele mai scumpe.
Cat despre prestatiile lui televizate, e mai misto sa il urmaresti pe el decat o emisiune de divertisment. Iti da senzatia de "live".
Lui i se potriveste un refren uitat : " dansul, dansul, e normal la varsta mea ..." :-)

10 AUG 2010 - 02:36

DAN26

De acord cu tine;consider ca

De acord cu tine;consider ca autorul articolului da dovada de infantilitate cand afirma ca becali a facut avere pentru ca "S-a dezvoltat întâmplător o zonă în care el cumpărase terenuri".

10 AUG 2010 - 11:02

RADU BUZĂIANU

nu

...am scris din ce cred. am scris din ce ştiu. şi aici va trebui să mă crezi pe cuvânt că ştiu şi mai mult decât am scris. de pildă ştiu când şi-a dat seama cât încep să coste terenurile acelea, cum le-a obţinut şi pe celelalte din jur.

9 AUG 2010 - 22:45

ANONIM

radule

ce practica ba plesu ? intelepciunea? i ai dat rapid o limba in cur parosului ca nu se stie...

9 AUG 2010 - 23:09

RADU BUZĂIANU

mda

ai dreptate. e un prost. tu in schimb eşti de-o inteligenţă rară şi te-ai prins.

9 AUG 2010 - 18:21

ANONIM DE CERNAVODA

nebunu

Sa fiu scurt : Becali Gheorghe cred ca este un siphicopat omul acesta nu stie ce vrea este nebun machedon si fatarnic

9 AUG 2010 - 17:47

IULIAN

S-a ales praful.....

Dupa scandalul dintre Gigi Becali si Victor Piturca am scris pe www.momentevesele.ro pamfletul in versuri “ S-a ales praful…” Sa aveti o zi linistita alaturi de cei dragi!

9 AUG 2010 - 16:34

LAURA

afacerea cu armament nu cred

afacerea cu armament nu cred ca e falimentara. nu comentez cat de crestineste e sa te ocupi de asa ceva.

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata


PUBLICITATE
Nr. 57, 4 mai 2012

Revista OK!

Acum şi în România.
Pătrunde în lumea celebrităţilor!

Aboneaza-te

Cannes 2012

staruri pe covorul roşu

Prinţul Charles

a prezentat vremea la BBC

Jennifer Lopez

topless şi tatuată în noul ei videoclip

Kurt Cobain

duet nepublicat cu Courtney Love

Tom Cruise

pletos şi tatuat

PUBLICITATE
Cine a făcut senzaţie pe covorul roşu? 

Cine a făcut senzaţie pe covorul roşu? 

15 Mai, 2012 - 12:07

La premiera filmului „What To Expect When You’re Expecting”, vedetele s-au întrecut în ţinute numai una şi una. Care este preferata ta?
  citeste mai departe

737.784 vizualizari

Foto: Exclusiv! Cum arătau divele de altădată în costume de baie

Vă invit să daţi timpul înapoi şi să faceţi o incursiune prin tendinţele estivale de...

467.690 vizualizari

Bucăţică ruptă din ei

Cum se face că odraslele vedetelor de la Hollywood sunt desăvârşite? Poate pentru că...

411.084 vizualizari

Beverly Hills, 90210 după 20 de ani

În anii ’90, trupa de şoc din serial a declanşat isterie printre adolescenţi. La două...

120 comentarii

Ridicolul de la "Trăsniţii"!!!

Se întâmplă în viaţa fiecăruia să nimerească la un moment dat, la 10 seara, pe Prima TV....

88 comentarii

Cine este Amy Winehouse?

Urmează etapa în care mulţi tâmpiţi vor înţelege că e mişto să asculţi Amy Winehouse....

76 comentarii

Piţipoancele şi-au găsit Naşul

De la un timp nu mă mai uit la Radu Moraru ca la un moderator. Mă uit la el ca la un caz....

Soluţie implementată de Tremend
SATI