Tania Budi: „Cu Dan Bittman n-a fost să fie!“

Taniei Budi îi place să privească misterios. Trăieşte într-un calm atipic. De când o ştim, a strâns ceva poveşti de dragoste celebre. Nu pare fericită, pare indiferentă. Îţi explică demodarea căsătoriei cu un tip de nesiguranţă. Poate să aibă dreptate, sau doar ghinion. Îi apreciez sinceritatea cu care a răspuns şi uneori înţelepciunea.

OK! Când ai fost cerută ultima dată în căsătorie?

Tania Budi Aşa cred că şi de curând, îţi dai seama, dar....

Ai fost greu de convins.

Trebuie să vină totul de la sine. Cererea în căsătorie nu înseamnă doar un „Da“ sau un „Nu“.

Ai avut poveşti de dragoste spre care majoritatea femeilor din România ar privi cu invidie.

Ştiu şi eu... nu-mi dau seama.

Crezi în importanţa amintirilor?

Amintirile sunt capabile să-ţi aducă un zâmbet. Cele frumoase, că pe cele urâte le pierzi pe drum.

Care-i amintirea care-ţi vine în minte?

Mi-amintesc când eram puştoaică şi mergeam la mare, unde înotam până nu mai vedeam ţărmul. Îmi plăcea libertatea pe care o aveam aşa.

Şi acum?

Acum rămân la mal.

De ce Tania, nu mai ai curajul de-atunci?

Poate sunt într-o perioadă a vieţii în care nu mai sunt atrasă de aventuri. Eu sunt o persoană aventurieră. Dacă aş intra iar într-o transă cu energie de aventură, cred că nu mi-ar fi greu să merg din nou în larg.

Nu vorbim doar de mare, acum, nu-i aşa?

Nu vorbim numai de mare, da.

Acum eşti îndrăgostită?

Nu sunt.

Ţi-e frică să fii singură?

Oamenilor le e frică de singurătate. Eu cred că avem nevoie de singurătate uneori.

La un moment dat, din presă părea că lucrurile între tine şi Lucian Viziru se vor termina mai fericit.

Nu ştiu ce credea presa. Nu contează. Despre foştii iubiţi nu comentez. Câţiva dintre ei îmi sunt prieteni şi acum şi atunci e ca şi cum n-ar fi fost iubiţi niciodată. Doar despre ei pot vorbi.

Pe Cătălin Botezatu îl regreţi?

Cred că aşa a fost să fie. Vorba lui, amândoi suntem doi ciudaţi. Avem tot felul de traiectorii ciudate în viaţă. Nici eu, nici el, nu suntem genul care să ne fi oprit în tinereţe şi să fii continuat aşa.

Când îmbătrâneşte o femeie?

Când vrea ea. Când începe să se gândească la lucrul acesta.

Ce-ai schimba la viaţa ta acum?

Maşina. Ba nici măcar maşina.

Tu ai locuit la Londra la un moment dat. Ce-i acolo şi nu-i aici?

Îmi place să-i ascult pe britanici. Îmi place să le ascult accentul. Acolo m-am şi îndrăgostit foare tare şi probabil că d-aia mi-a plăcut Londra şi mai mult.

De cine?

De cineva. Acum s-a mutat în România şi s-a însurat. E foarte fericit aici.

Ai curajul să recunoşti că regreţi o poveste de dragoste?

De regretat cu adevărat, nu regret nimic. Probabil sunt anumite lucruri pe care le-aş fi putut face altfel.

La un moment dat presa te-a surprins ieşind din club cu Dan Bittman.

Atunci a fost o aiureală. M-a condus până acasă. Eu eram în rochie de seară şi de unde a oprit maşină până unde locuiesc eu e o barieră. A coborât să mă conducă. Nu a coborât bine că a şi sărit o armată de papparazzi să ne fotografieze.

E preţul pe care-l plăteşti celebrităţii?

Oarecum. Ai dorinţa de-a trăi viaţa cu o libertate infinită. Acum nu prea poţi, că e totul monitorizat. Mă simt foarte monitorizată.

Majoritatea femeilor îşi tăiesc viaţa într-o libertate infinită şi-şi doresc ceea ce ai tu. Adică celebritatea.

Are şi celebritatea plusurile şi minusurile ei. Sunt foarte multe avantaje care-ţi fac viaţa mai uşoară. Dacă aş apela la înţelepciune, aş prefera să nu fiu celebră. Celebritatea e o frunză în vânt. Ori eşti Robert De Niro, ori la revedere!

Care e melodia ta preferată din repertoriul formaţiei Holograf?

“Ochii tăi”.

E ulterioară sau anterioară poveştii voastre de dragoste?

Anterioară.

Oamenii au nevoie de poveşti celebre de dragoste. Şi-ar fi dorit să te măriţi cu  Bittman. Ar fi fost una dintre cele mai frumoase poveşti de dragoste ale noastre.

Da. Dar n-a fost să fie.

O spui cu un uşor şi firesc regret?

Eu nu spun că el nu e un personaj zvăpăiat. Dar eu, pe vremea aia, eram şi mai zvăpăiată. Cred că dacă n-au mers lucrurile acum 20 de ani între mine şi el, cu mâna pe inimă îţi spun că eu am fost motivul. Eram ciudată rău. Şi cam nebună.

Aveai nevoie de libertate.

Nu cred că asta era. Eram şi foarte tânără. Nu ştiam cu ce se mănâncă o relaţie. Între timp am mai învăţat şi eu lucruri.

Erai mai dificilă decât acum?

Mult mai dificilă. Acum nu mai sunt aproape deloc.

Elan Schwartzenberg.

Altă poveste total ridicolă construită de presă. Suntem amici. Nici măcar prieteni foarte buni. La un moment dat ne-am întâlnit la un eveniment şi, cât am stat de vorbă, am avut un gest mai tândru: am ţinut mâna pe umărul lui. Fiind muzica foarte tare, ne vorbeam la ureche, unul celuilalt. De aici şi până la ce s-a scris e cale lungă.

Ultima întrebare e şi cea mai grea. Care e bărbatul din lumea aceasta care te-a făcut fericită?

Nici o femeie n-ar putea să răspundă la această întrebare. E o întrebare la care nu există răspuns. Nici nu ştii cât de sincer îţi răspund, că nu ştiu ce să-ţi răspund. Probabil că am avut momente de fericire maximă, dar fericirea se măsoară în secunde, în minute.... în ore cel mult.

Radu Buzăianu

18 Iunie, 2010 - 18:37