Florin Piersic Jr: „De trei ani, nu mă mai uit la TV”

De patru ani şi jumătate, de când are o fetiţă pe nume Sonia, îşi joacă rolul vieţii: cel de tată. N-ai fi zis că-i va veni mănuşă. Sonia pare să-l fi ajutat cumva să vadă altfel trecutul şi să aştepte altfel viitorul.

Pe 18 iulie a împlinit 42 de ani. Nu-şi aniversează niciodată zilele de naştere. Aşa a fost obişnuit din copilărie, când toţi prietenii lui erau plecaţi în vacanţa de vară. Acum a venit şi rândul său: a plecat la mare, cu fiica lui. Aşa a vrut să petreacă el de 18 iulie. L-am prins cu câteva zile înainte şi, cu toate că nu e o vârstă rotundă şi nu-i plac bilanţurile, cam asta am încercat să facem.

OK! Tocmai ai împlinit 42 de ani. Ce-ţi doreşti acum de la viaţă?

Florin Piersic Să fie Sonia fericită şi sănătoasă. Iar eu să fac lucruri în teatru şi film pentru care să fiu plătit bine, care să-mi dea satisfacţie şi să dureze în timp.

Cât de des o vezi pe fiica ta, Sonia?

Mai rar decât aş vrea. Aproape în fiecare zi. Când pot, o iau de la grădiniţă. Dar în general o ia Dorina. Ne-nţelegem. În ciuda faptului că nu mai locuim împreună, funcţionăm ca o familie.

La momentul respectiv, ţi-ai dorit acest copil?

Foarte tare. Pentru mine, Sonia a venit exact când trebuia. Ştii că se spune că nu tu alegi, ci copilul alege momentul în care să vină şi-şi alege şi părinţii. E o chestie puţin mistică, dar îmi place să cred lucrul ăsta. Da, eu şi Dorina suntem doi oameni îndeajuns de speciali ca să merităm atenţia Soniei, care ne-a ales ca să-i fim părinţi. Şi ea e un copil special.

Cum te-a maturizat Sonia?

Îmi pare rău să recunosc asta, dar gândesc mai mult prin prisma banilor. Înainte eram mai visător. Acum a rămas doza aia de visare, pe care mi-o acord din când în când, dar trebuie să fiu responsabil şi să mă gândesc: lucrul ăsta îl fac pentru bani sau şi pentru bani. Dar vor exista în continuare lucruri pe care o să le fac de drag, cu gândul egoist că Sonia mă va vedea mai târziu în nu ştiu ce film independent foarte mişto.

Deci eşti mai dispus la compromisuri?

Da, se poate întâmpla. Depinde de sumă. Şi dacă mi se propune, de exemplu, să joc într-o telenovelă, s-ar putea să accept.

De ce nu joci în reclame?

Aş juca şi, evident, pe bani.

Ai primit vreo ofertă pe care ai refuzat-o?

Da, a fost şi amuzant pentru că acum câteva luni am primit oferta asta şi mi s-a citit la telefon scenariul. Nu-nţelegeam. Stăteam cu telefonul la ureche şi ei îmi tot ziceau: „Trebuie să faci asta...Şi-o să ai un fular alb...” Zic: „Băi, cred c-aţi greşit adresa. Asta e o reclamă pentru taică-miu.” „Păi, staţi să verificăm”. Şi, într-adevăr, făcuseră o confuzie.

Ai ocazia să te bucuri de reuniuni adevărate de familie: tu, mama ta, tatăl tău, Dorina, Sonia?

Tata, mai rar. Maică-mea, mai des.

Când o să se termine războiul ăsta subteran dintre voi?

Care război? Dacă cineva mă întreabă un lucru punctual despre el, mi-e foarte greu să edulcorez lucrurile. Este o relaţie foarte bună, dar nu suntem personajele pe care le vezi într-o carpetă de-aia cu paradisul. Ne vedem rar. Fiecare cu drumul lui. Iar eu am ajuns într-o etapă în care pot să-l sprijin. Cam asta e.

El ar vrea să vă vedeţi mai des acum?

Nu ştiu şi nu cred, pentru că el a ajuns acum la o vârstă la care are senzaţia că timpul se scurtează, iar eu am senzaţia că trăieşte cu frica de moarte de mulţi ani. Şi-atunci există perioade de o lună-două în care nu ştiu nimic despre el şi nici nu-l pisez la cap cu telefoane. Îl caut când am să-i propun ceva important, de pildă când ştiu că poate să câştige nişte bani de pe urma unui eveniment. Deci „războiul subteran“ de care pomeneai nu există. N-am nimic de împărţit cu el. Ăsta-i un lucru bun.

Spune-mi o chestie mişto pe care ai preluat-o de la el de când eşti tată.

Ăăă....

Nimic?

Vezi, asta nu-nţelege lumea: eu nu-l acuz pe Florin Piersic că n-a ştiut să fie tată. Nu-i acuz pe niciunul dintre oamenii care nu ştiu să joace rolul ăsta de tată. La un moment dat, mi se părea de-a dreptul bizar să nu ai sentimente veritabile de dragoste paternă. Acum nu mai văd aşa lucrurile pentru că sunt feluri şi feluri de-a iubi. A trecut până şi momentul în care eu m-am hotărât să-i iert greşelile, pentru că ceea ce consideram a fi greşeli reprezentau de fapt un comportament normal pentru un star de calibrul lui. Tentaţiile au fost prea mari pentru el ca să poată avea o viaţă normală. Asta l-ar fi făcut tern şi un oarecare. A avut un ritm de muncă incredibil şi o viaţă plină de aventuri amoroase, de peripeţii. Şi-aşa a trebuit să fie.

Nu ai moştenit de la el nici măcar nevoia, despre care vorbeşti şi în „Opere cumplite“, de-a pleca de lângă cei pe care-i iubeşti, ca să-i iubeşti în continuare când te întorci lângă ei?

Nu, asta e un lucru care ţine de maturitate şi de momentul în care realizezi că poate fi şi asta o soluţie ca să nu-i răneşti pe cei pe care-i iubeşti. Nu generalizez, dar nu cred că o relaţie poate ţine la infinit. Iar în ceea ce mă priveşte, am recunoscut de mult că sunt un om mult prea dificil ca să fiu suportat de o femeie timp îndelungat. Experienţele anterioare au dovedit-o. Şi am avut relaţii lungi, dar care s-au chinuit de la un moment încolo să reziste.

De-aici şi faima de bărbat care a părăsit femeile din viaţa lui?

Da, şi e nedrept, pentru că dacă apare scris undeva că „Piersic Jr a părăsit-o pe X”, mi s-ar părea o absurditate să sun la redacţie şi să spun: „Vă rog să scrieţi acolo că e greşit, ea m-a părăsit pe mine, nu eu pe ea...”. Ar fi o tâmpenie.

În 2008, s-a scris că ai părăsit-o pe Dorina pentru cea mai bună prietenă a ei.

Da, aia a fost cea mai mare tâmpenie pe care am auzit-o în viaţa mea. Am mai auzit şi că sunt homosexual. Mai ales ca reacţie la „Zaruri şi cărţi“, fiindcă pe afişul spectacolului, eu şi Petre Fumuru ne pupăm pe gură. Da, lumea are dreptul să-şi imagineze orice.

În ce relaţii eşti acum cu mama Soniei, Dorina?

Acum suntem în cele mai bune relaţii. Sunt acolo când e nevoie de mine şi uneori şi când nu e nevoie. Dar e dureros să accepţi că te desparţi de un om cu care ai făcut un copil.

Deci aţi încheiat de comun acord relaţia?

Da. Şi aproape un an nimeni n-a ştiut nimic. Dar, la un moment dat, probabil că am fost eu văzut cu cineva. N-am idee. Dar nu trebuie să dau socoteală nimănui. 

Dar fetiţei tale va trebui să-i dai socoteală?

Nu e vorba de dat socoteală, ci de explicat anumite lucruri. Şi cred că Dorina, fiind un om inteligent, va fi prima care să-i explice că "tata e tata şi nu îl scoatem din viaţa noastră doar pentru că ne-am despărţit". 

În acest moment ai o relaţie?

Da, am.Prefer să nu vorbesc despre asta.

Este o persoană cunoscută?

Nu. Nu intru în jocul ăsta. Dacă eram un om un cu tupeu, la ora asta eram în show-ul ăla, „Burlacul”.

O iubeşti?

Da.

Dar idila cu Dalia Puşcă a fost reală?

Nu, ea e ca o soră pentru mine. Ea era unul dintre personajele principale în proiectul meu, „Nimic despre dragoste“, care nu se mai face, din păcate. E o actriţă pe care, distanţându-mă de televiziune, pentru că n-am televizor, o recomand pentru orice om care are un proiect de film.

Cum n-ai televizor?

N-am cablu. De vreo trei ani. E nociv. Dă dependenţă. M-am enervat într-o zi, l-am tăiat cu foarfeca şi nu l-am mai plătit.

Foto: Alex Ranta, locatie foto: cafe-bar Garage Hall, str. George Enescu, nr. 25, Bucureşti. Mulţumim pentru sprijin.

Alina Avram

10 August, 2010 - 23:23