Jojo apare la „Happy Hour“, la doar trei săptămâni după ce a născut

Actrița de la Serviciul Român de Comedie a acordat primul său interviu după ce a devenit mamă echipei emisiunii Happy Hour, interviu ce va fi difuzat astăzi la Pro TV.

La trei săptămâni după ce a adus pe lume un băiețel sănătos pe nume Achim Ioan, Jojo se simte foarte bine și a fost surprinsă împreună cu soțul său, Ionuț Grama, și cu câțiva prieteni printre spectatorii unui festival de muzică rock. Veselă, activă și plină de viață, actrița și-a dorit să asiste la concertul uneia dintre trupele ei favorite, Skunk Anansie, iar micuțul Achim Ioan a ajutat-o să-și împlinească dorința stând cuminte acasă cu  bunicile.

Îmbrăcată în haine de concert, în negru, tocuri cui, bluză din dantelă neagră și geacă de piele, Jojo demonstrează că este în formă la doar trei săptămâni de când a născut și va povesti în exclusivitate telespectatorilor PRO TV cât de mult a slăbit ântr-un timp record și ce anume a ajutat-o să-și revina atât de spectaculos dupa sarcină.

Chiar dacă bunicile, mama și soacra lui Jojo, îi ajută de câte ori este nevoie, părinții sunt cei care se implică în creșterea micuțului, iar tăticul a mărturisit echipei „Happy Hour“ că schimbă scutece și la nevoie, îl leagăna și îi cântă lui Achim. Fericita mămică a povestit și de ce au ales numele Achim Ioan pentru micuțul lor: în primul rând, Achim, pentru că este un nume românesc, care sună puternic și bărbătesc, iar Ioan, pentru că toți băieții din familia soțului ei poartă și numele de Ion sau Ioan.

În plus, Jojo mărturisește în premieră, în cadrul aceluiași interviu, faptul că ea și soțul ei își doresc trei copii astfel că, după nașterea lui Achim Ioan, cei doi visează la încă doi frățiori sau surioare pentru el.

Foto: Pro TV

1320 vizualizări

Ana Maria Şimon

4 Iulie, 2011 - 06:50

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
CAPTCHA
Introduceti codul din imaginea alaturata


PUBLICITATE
Nr. 57, 4 mai 2012

Revista OK!

Acum şi în România.
Pătrunde în lumea celebrităţilor!

Aboneaza-te

Cannes 2012

staruri pe covorul roşu

Prinţul Charles

a prezentat vremea la BBC

Jennifer Lopez

topless şi tatuată în noul ei videoclip

Kurt Cobain

duet nepublicat cu Courtney Love

Tom Cruise

pletos şi tatuat

PUBLICITATE
Cine a făcut senzaţie pe covorul roşu? 

Cine a făcut senzaţie pe covorul roşu? 

15 Mai, 2012 - 12:07

La premiera filmului „What To Expect When You’re Expecting”, vedetele s-au întrecut în ţinute numai una şi una. Care este preferata ta?
  citeste mai departe

737.784 vizualizari

Foto: Exclusiv! Cum arătau divele de altădată în costume de baie

Vă invit să daţi timpul înapoi şi să faceţi o incursiune prin tendinţele estivale de...

467.690 vizualizari

Bucăţică ruptă din ei

Cum se face că odraslele vedetelor de la Hollywood sunt desăvârşite? Poate pentru că...

411.081 vizualizari

Beverly Hills, 90210 după 20 de ani

În anii ’90, trupa de şoc din serial a declanşat isterie printre adolescenţi. La două...

120 comentarii

Ridicolul de la "Trăsniţii"!!!

Se întâmplă în viaţa fiecăruia să nimerească la un moment dat, la 10 seara, pe Prima TV....

88 comentarii

Cine este Amy Winehouse?

Urmează etapa în care mulţi tâmpiţi vor înţelege că e mişto să asculţi Amy Winehouse....

76 comentarii

Piţipoancele şi-au găsit Naşul

De la un timp nu mă mai uit la Radu Moraru ca la un moderator. Mă uit la el ca la un caz....

Popular content

Soluţie implementată de Tremend
SATI